La fel s-a intamplat si saptamana asta cand m-am procopsit cu o tona de tomate pe cap, mult mai multe decat as fi putut consuma singur prin dieta mea obisnuita. Iar pentru ca sunt “zgarcit” din fire si nu imi place sa irosesc mancarea buna, trebuia sa gasesc o solutie pentru aceasta mica problema. Totusi unde si cum puteam eu folosi atat de multe rosii?

Brusc inspiratia divina m-a lovit: supa de rosii.

Doar ca, uitandu-ma pe lista de ingrediente, mi-am dat seama ca bucataria mea nu se bucura de asemenea dotari culinare, fapt ce m-a obligat sa improvizez. Am taiat de pe lista telina si am inlocuit-o cu apio (v-am spus doar ca mandra mea se trateaza cu vegetale delicate, nu orice chestie neaosa), uleiul de masline a facut loc unui ulei de la bunica, iar Delikat-ul care, in familia noastra cel putin, are reputatia de a fi cancerigen, a fost inlocui de alte delicatesuri (arabesti) la fel de cancerigene.

Da’ ce sa te faci ca reteta cerea sa folosesc lingura de bulion (pe care nu-l aveam in dotare) pentru a cali tochitura de apio, peste care urma apoi sa torni restul de ingrediente. Apropos ce-mi plac descrierile acestea de gatit in care nu ti se specifica detaliat operatiunile. Cica toarna acolo in oala, fara sa precizeze daca rosiile trebuie doar taiate sau tocate, fara a preciza dozajele fiecarui ingredient. Ca sa nu pierd vremea eu mi-am tocat frumos tomatele pana s-au transformat intr-o zeama rosie, iar cam toate ingredientele le-am ingramadit in oala dupa ureche si inspiratie.

In loc de bulionul cerut am folosit tot o lingura de zeama de rosii pentru a cali apio, la urma urmei nu tot tomate se regasesc si in bulion? Tot gustul ala ar trebui sa-l inoculeze.

Uite asa ne-am pus pe fiert si mestecat la zeama mea de rosii pana cand, conform retetei, urma sa se ingroase. Doar ca a mea, chiar si dupa doua cani de apa era cam groasa de la inceput, asa ca am lasat-o la fiert pana cand gustatorul a decis ca are un gust comestibil. Am presarat la final busuiocul, am mai lasat cele cinci minute regulamentare la dospit cu capacul pus. Apoi m-am indreptat spre operatiunea numarul doi: crutoanele.

Lenea care ma apucase deja a avut doua repercusiuni. Prima dintre ele: am renuntat sa mai curat usturoi dupa prima capatana asa ca am completat restul cu un sos de usturoi de la Hamker. Cu putina sare, busuioc si apa, chiar a iesit o compozitie interesanta. Am pus la inmuiat doua felii de paine, vreo 10 minute. Dupa care le-am trecut prin tigaie. Desi ele trebuiau sa iasa crontanitoare, la final feliile de paine erau destul de moi inca, dar aveau gustul specific al crutoanelor. Si aici intervine al doilea efect al lenii: nu le-am mai taiat bucatele.

La final pot sa ma laud ca am scos vreo trei portii de supa de rosii foarte gustoase. Serios, nu ma laud. Chiar daca au existat voci critice care sustineau sus si tare ca nu s-ar fi riscat sa guste. Important este ca prichindelul a apreciat eforturile mele de gospodina moderna.

Nu stiu de ce, dar prima data cand am citit reteta am ramas convins ca se cer niste felii de sunca de pui. Dara fiindca eu sunt prieten bun cu alta pasare, pe nume porcul, am decis sa pariez ca va functiona precis si cu sunca de porc. Asa ca am scos din frigider toate ingredientele si m-am pus pe gatit.

Untul s-a topit rapid, insa broccoli s-a gandit sa-mi dea ceva de furca. Desi reteta spune ca poti folosi cu incredere nefiarta broccoli congelat, eu va sfatuiesc sa le treceti totusi cateva minute prin caznele fierturii. Va scutesc de cateva minute bune de asteptare (la starea mea, asta ar fi insemnat o eternitate). Am luat cate doua floricele, le-am rulat frumos in sunca de porc si mi le-am aranjat estetic in oala.

Acum a urmat capitolul cel mai interesant. Sosul Bechamel. Nu atat prin prepararea lui, care a durat cam 5 minute, cat prin faptul ca, asa cum am mai spus-o pe aicea, unii “retetisti” isi inchipuie ca toti cititorii lor sunt enciclopedii culinare ambulante. Si da-i si cauta acum sa afli cum se prepara acest aluziv sos Bechamel. Ok, exagerez, i-am gasit reteta repede, chiar pe acelasi site. Sa fi vazut fata consoartei cand l-a degustat, credea ca e doar cascaval topit.

Deci, revenind, am topit untul, am decorat oala cu rulorui de sunca pline cu broccoli, am turnat peste ele o papara de oua cu sare si piper, si am asezonat totul cu sos Bechamel. La final m-am apucat si am ras deasupra vreun kilogram de branza Gouda, ca deh, cascavalul lipsea din dotare. Apoi s-a bagat totul la cuptor. Fix 20 de minute. Iar rezultatul, culmea, a fost chiar foarte comestibil. Intr-atat de comestibil incat dupa un pahar de vin rosu nevasta-mea chiar incepuse sa imi laude talentul culinar.

Ce poate face un tata in astfel de momente pentru a nu intra in panica? Cotrobaie prin frigider sperand sa gaseasca ceva comestibil si pretabil pentru un stomacel gingas si neobisnuit inca cu “greutatea” anumitor alimente.

De data aceasta am avut noroc. Am gasit lafaindu-se in frigider doua bucati avocado coapte numai bine si un ardei rosu ca focul ce te imbia sa musti din el. Asa ca le-am smuls din tihna cu care leneveau pe sertar si le-am pregatit o escapada la “abator” (a se citi mixer).

Nu debordez neaparat de creativitate in bucatarie, dar m-am gandit ca un amestec de avocado si ardei, cu putintica sare ar trebui sa aiba un rezultat comestibil. Prin urmare am curatat ardeiul, l-am facut bucati si l-am introdus in mixer, alaturi de miezul decupat al celor doua fructe de avocado.

1 minut mai tarziu aproape umplusem o farfurie cu o pasta rosiatica, asemanatoare cu zacusca, dar cu mult mai putine ingrediente. Din fericire pentru mine, degustatorul principal s-a dovedit incantat de cina pregatita asa ca a mancat pana era sa plezneasca. De nici nu a mai observat ca uitasem sa pun sarea.

Desi nu sunt in stare sa prepar nici doua oua ochiuri, nu m-am putut abtine si mi-am permis putina libertate creativa cu aceasta reteta. Prima schimbare majora pe care am facut-o a fost sa tai de pe lista de ingrediente hreanul (pentru ca nu sunt un mare fan al acestui condiment).

Prima piedica din calea primei mele cine autentice am eliminat-o usor (deh, la cautat online ma mai pricep si eu putin). Aceasta piedica era de fapt lipsa modului de preparare a sosului vienez de pe site-ul in care gasisem reteta cu andivele. Noroc cu taica Google, ca le stie el pe toate.

Numai ca piedicile nu se opresc aici. Nu stiu cum se face, dar de cate ori am citit vreo reteta din-asta de pe net, de fiecare data lipseau ceva explicatii pentru mucalitii ca mine. Parca toti aia de urmau sa caute ceva pe acolo erau maestri bucatari si era de la sine inteles ca stiu tot soiul de detalii nesemnificative precum: cat timp sa tii la cuptor andivele sau cata sare sa pui in apa cu care le opareai.

Amanunte atat de insignificante nu ma impiedicau insa pe mine sa imi vad visul implinit asa ca am purces la treaba. Am pus sare in apa de oparit cat m-au tinut curelele, dupa care am bagat acolo andivele. Fiindca mi se spunea ca trebuie doar curatate am presupus eu cu mintea mea ardeleneasca faptul ca asta inseamna ca le pot pune intregi.

Pentru ca nu sunt “multitasking” (inca) pe la bucatarie, intai am oparit andivele, dupa care am purces la obtinerea pesmetului. Operatiune incheiata rapid cu succes. Apoi am asezat andivele pe patura de pesmet, dupa care, pentru ca mi-era prea lene sa mai stau sa rad cascavalul, am invelit pur si simplu fiecare andiva cu cate o felie. Si apoi la cuptor cu ele. Nici macar nu m-am uitat la ceas ca sa am macar o vaga idee cat le voi tine incuiate acolo.

Intre timp am trecut la prepararea sosului vienez fara hrean. In prima faza parea ca totul merge ca la carte. Doar ca scapasem din vedere un amanunt important. In reteta scria ca trebuie sa pun paste de tomate, numai ca autoarea se referea de fapt la bulion, asa ca practic ceea ce trebuia sa fie un lichid in fierbere s-a transformat rapid intr-o “coca” rosie. Neabatut de la calea ce dreapta am continuat sa torn ingrediente pe masura ce inaintam prin reteta pentru ca la final sa obtin un bulgare de “huma” rosie numai buna de turnat peste andive.

O sa fiti surprinsi, dar desi din cele povestite pare sa fi iesit un mare fiasco, rezultatul a fost unul mai mult decat delicios: