Daca tot a plecat nevasta-mea in delegatie lasandu-ma singur sa ma ocup de bunastarea stomacului m-am decis sa fac ceva ce de mult imi propusesem: sa invat sa gatesc. Prin urmare m-am pus pe cautat online tot soiul de retete in speranta ca voi gasi ceva care sa poata fi obtinut din bruma de ingrediente gasite prin firgider si compatibil cu abilitatile mele in arta gatitului. Asa am dat peste o reteta de andive cu sos vienez.

Desi nu sunt in stare sa prepar nici doua oua ochiuri, nu m-am putut abtine si mi-am permis putina libertate creativa cu aceasta reteta. Prima schimbare majora pe care am facut-o a fost sa tai de pe lista de ingrediente hreanul (pentru ca nu sunt un mare fan al acestui condiment).

Prima piedica din calea primei mele cine autentice am eliminat-o usor (deh, la cautat online ma mai pricep si eu putin). Aceasta piedica era de fapt lipsa modului de preparare a sosului vienez de pe site-ul in care gasisem reteta cu andivele. Noroc cu taica Google, ca le stie el pe toate.

Numai ca piedicile nu se opresc aici. Nu stiu cum se face, dar de cate ori am citit vreo reteta din-asta de pe net, de fiecare data lipseau ceva explicatii pentru mucalitii ca mine. Parca toti aia de urmau sa caute ceva pe acolo erau maestri bucatari si era de la sine inteles ca stiu tot soiul de detalii nesemnificative precum: cat timp sa tii la cuptor andivele sau cata sare sa pui in apa cu care le opareai.

Amanunte atat de insignificante nu ma impiedicau insa pe mine sa imi vad visul implinit asa ca am purces la treaba. Am pus sare in apa de oparit cat m-au tinut curelele, dupa care am bagat acolo andivele. Fiindca mi se spunea ca trebuie doar curatate am presupus eu cu mintea mea ardeleneasca faptul ca asta inseamna ca le pot pune intregi.

Pentru ca nu sunt “multitasking” (inca) pe la bucatarie, intai am oparit andivele, dupa care am purces la obtinerea pesmetului. Operatiune incheiata rapid cu succes. Apoi am asezat andivele pe patura de pesmet, dupa care, pentru ca mi-era prea lene sa mai stau sa rad cascavalul, am invelit pur si simplu fiecare andiva cu cate o felie. Si apoi la cuptor cu ele. Nici macar nu m-am uitat la ceas ca sa am macar o vaga idee cat le voi tine incuiate acolo.

Intre timp am trecut la prepararea sosului vienez fara hrean. In prima faza parea ca totul merge ca la carte. Doar ca scapasem din vedere un amanunt important. In reteta scria ca trebuie sa pun paste de tomate, numai ca autoarea se referea de fapt la bulion, asa ca practic ceea ce trebuia sa fie un lichid in fierbere s-a transformat rapid intr-o “coca” rosie. Neabatut de la calea ce dreapta am continuat sa torn ingrediente pe masura ce inaintam prin reteta pentru ca la final sa obtin un bulgare de “huma” rosie numai buna de turnat peste andive.

O sa fiti surprinsi, dar desi din cele povestite pare sa fi iesit un mare fiasco, rezultatul a fost unul mai mult decat delicios: